Întâlnire de lucru la ICDG privind proiectul EXCELY și dezvoltarea biopsiei lichide în România

📍 La sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică a avut loc o întâlnire de lucru dedicată biopsiei lichide și medicinei personalizate, alături de reprezentanți ai conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

La întâlnire au participat Rectorul UMFCD, Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Președintele Consiliului Consultativ al ICDG, Prof. univ. dr. Victor Velculescu, Prorectorul pentru Cercetare al UMFCD, Prof. univ. dr. Simona Ruță, Directorul general al ICDG, CS I Dr. Octavian Bucur, Directorul general adjunct al ICDG, Adrian Nicolae Buzatu, Directorul științific al ICDG, CS I Dr. Alexandrina Burlacu, Directorul adjunct cercetare UMFCD, Brândușa Bitel, alături de echipa ICDG.

Discuțiile au vizat progresele realizate de ICDG în dezvoltarea infrastructurii de genomică, materializarea oportunităților și obiectivelor științifice de cercetare, precum și direcțiile strategice pentru dezvoltarea genomicii, biopsiei lichide și medicinei personalizate în România.

Un punct important pe agenda întâlnirii l-a reprezentat operaționalizarea proiectului EXCELY – Excellence Center in Liquid Biopsy in Personalized Medicine, câștigat recent în cadrul programului Horizon Europe – Teaming for Excellence.

Proiectul, coordonat de UMFCD, propune înființarea unui Centru de Excelență în Biopsia Lichidă, axat pe diagnosticarea precoce a cancerului și bolilor cardiovasculare
– două dintre principalele cauze de deces din România, unde peste 55% dintre cancere sunt depistate în stadii avansate (III-IV).
Biopsia lichidă este o abordare minim invazivă de detectare a materialului biologic eliberat de țesuturile bolnave în fluidele corporale, oferind o platformă de diagnostic de ultimă generație bazată pe analiza ADN tumoral circulant (ctDNA), ADN extracelular (cfDNA) și alți biomarkeri.

Noile metode de diagnostic prin biopsie lichidă dezvoltate în cadrul EXCELY vor permite detectarea cancerului și a bolilor cardiovasculare în stadii timpurii, printr-o simplă recoltare de sânge. În plus, aceste tehnologii vor facilita monitorizarea în timp real a răspunsului la tratament, permițând ajustarea rapidă și personalizată a terapiilor. Astfel, se va reduce semnificativ mortalitatea evitabilă și se va îmbunătăți calitatea vieții pentru pacienții români.

#UMFCD #ICDG #Genomică #MedicinăPersonalizată #Cercetare #Inovare #HorizonEurope #EXCELY #LiquidBiopsy