

Genomica și medicina viitorului au fost aduse mai aproape de public în cadrul a două evenimente dedicate popularizării științei, organizate la Timișoara, unde participanții au explorat impactul genomicii asupra sănătății, evoluției umane și societății moderne.
Invitat special al acestor întâlniri a fost Dr. Mircea Iliescu, cercetător în genetică umană și evoluție la ICDG și University of Cambridge, care a susținut prezentări dedicate genomicii, editării genetice și modului în care noile descoperiri științifice modelează medicina viitorului.
Evenimentele au avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, reunind studenți, cercetători și public larg, interesați de noile direcții din domeniul genomicii și biotehnologiilor.
Astfel de inițiative contribuie la apropierea cercetării de societate și la dezvoltarea unei culturi științifice accesibile și relevante pentru viitor.


#ICDG #Genomică #ScienceForAll #HumanGenetics #PrecisionMedicine #Cambridge #Cercetare #PopularizareaŞtiinței
